«

»

Ce cred oamenii despre deprecierea dolarului pe parcursul ultimului an?

Pe parcursul ultimului an, moneda națională și-a întărit pozițiile în raport cu principalele valute de referință – euro și dolarul, asta în condițiile în care prețurile au rămas la același nivel ridicat, iar majoritatea moldovenilor continuă să-și ducă existența, în mare parte, din banii pe care îi primesc de la rudele aflate peste hotare. Echipa Vox Populi BASARABIA.MD i-a întrebat pe oameni ce cred despre acest subiect. 

Majoritatea persoanelor intervievate spun că odată cu aprecierea leului moldovenesc, în mod logic, urmau să scadă și prețurile la produse și servicii, care crescuseră brusc, sau să se mărească salariile. Ambele lucruri, însă, nu s-au produs.

Printre trecătorii care au acceptat să ne răspundă la întrebări s-au regăsit și moldoveni care își duc traiul și își câștigă pâinea peste hotare, de unde trimit rudelor bani. Tot valută străină aceștia cheltuie atunci când se întorc acasă de sărbători și în vacanțe. Respectiv, aceste persoane ne-au comunicat că au simțit pe pielea lor fluctuațiile valutare din ultimii ani.

Potrivit unor opinii, aprecierea monedei naționale poate fi și una artificială, cu caracter sezonier, astfel încât statul să poată câștiga mai mult pe seama cetățenilor care revin acasă sau trimit bani, în special, în ajunul sărbătorilor.

Добавить комментарий

Ваш e-mail не будет опубликован. Обязательные поля помечены *

Вы можете использовать эти теги HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>